Exercițiu pentru relaxarea întregului corp
• Închide ochii și începi să te relaxezi. Inspiră de câteva ori adânc pe nas, astfel încât aerul să-ți umple burta, iar apoi expiră pe gură. Burta ta devine mare când inspiri și mică atunci când expiri. Acum nu te grăbești, așa că lasă-te să fii în prezent, aici, chiar acum. Este bine așa. Începi să te relaxezi, lași să plece tot ce te supără, îți dai voie să devii tot mai liniștit. Întregul tău corp se relaxează și se liniștește, cu fiecare respirație, din ce în ce mai mult. Lasă să plece orice durere, inspiră liniște si relaxare, expiră tristetea, îngrijorarea sau stresul. Continuă așa, inspiri adânc, te relaxezi.
• Acum imaginează-ți un glob de lumină cald și lunimos deasupra capului tău. Imaginează-ți această lumină caldă și relaxantă cum îți pătrunde capul, se topește pe capul tău, înmoaie și relaxează pielea, toate zonele tensionate. Concentrează-te pe această lumină caldă pe măsură ce se topește pe fruntea și fața ta, le înmoaie, topește încordarea, ăți relaxează ochii, obrajii, gura. Vezi lumina frumoasă și vindecătoare cum coboară pe gâtul tău și pe ceafă. Poți să-ți pui mâna acolo. Așa, lasă să plece orice supărare sau stres care stă acolo. Vrea să plece… da-i drumul… așa… și mai mult… și încă un pic… Lasă lumina caldă, strălucitoare, să coboare în jos pe ceafă, pe umeri, îți înmoaie oasele, destinde și relaxează umerii. Lumina se învârtește în jos pe brațe, aducând relaxarea în coate. Mâinile tale devin calde și grele. Lumina vindecătoare împinge orice stres prin vârfurile degetelor.
• Concentrează-te pe partea de sus a spatelui și lasă lumina să coboare prin fiecare os al spatelui, simți cum le înmoaie și le topește, le relaxează.
• Acum lasă frumoasa lumină să se deplaseze pe piept, inspiră adânc… expiră și tot aerul… foarte bine așa… Inspiră lumina caldă adânc în piept. Pune mâna pe inimă și lasă lumina să te înfășoare, lasă orice grijă să plece, orice tristețe sau emoție negativă, orice stres. Vrea să te părăsească. Doar privește cum pleacă… și încă un pic… și ultimele picături. Așa…
• Inspiră adânc și împinge lumina vindecătoare în burtă, las-o să se înmoaie și să se relaxeze. Acum lasă lumina să curgă de o parte și de alta a corpului, să coboare pe fiecare șold, să înmoaie și să relaxeze fiecare încheietură. Toată partea superioară a corpului tău este comlet relaxată. Lasă lumina caldă să coboare pe fese, să le relaxeze, să coboare pe fiecare picior, să elibereze stresul, să încălzească fiecare genunchi și apoi fiecare gleznă. Lumina curge în fiecare talpă și în fiecare deget și împinge toată energia veche și stătută printr-o mică ușă din talpa ta. Las-o să plece. Așa, foarte bine…
• Ai aburi strălucitori de lumină care curg din vârful capului până în tălpile picioarelor. Condu lumina vindecătoare prin tot corpul tău.
• Verifică în corp dacă au mai rămas zone încordate. Dacă da, inspiră aer în acel loc… expiră ca să relaxezi… lasa-l să se relaxeze. Inspiră lumina în acea parte a corpului. Nu te grăbi. Te simți cald si relaxat și în siguranță, ca și cum plutești, umplut cu relaxare.